Timișoara, Vineri, 29 Septembrie 2023

Noaptea Cercetătorilor este un eveniment anual, ce se organizează în aceeași zi simultan în peste 25 de țări europene (anul acesta vineri 29 septembrie), pentru a sărbători cunoașterea, descoperirile și beneficiile cercetării. Evenimentele sunt organizate cu finanțarea Uniunii Europene, prin acțiunile Marie Skłodowska-Curie, cea din Timișoara desfășurându-se în 2023 în cadrul Alianței UNITA, compusă din universități din Italia, Spania, Franța, Portugalia și România, printre care și Universitatea de Vest din Timișoara

Scopul principal este de a aduce împreună cercetătorii şi publicul larg, de a permite interacţiunea cu ştiinta şi cercetătorii într-un cadru relaxat şi prietenos, și de a conștientiza populația în legătură cu problemele globale pe care știința încearcă să le soluționeze. Unul dintre mesaje este de a arăta că cercetătorii sunt oameni obişnuiţi cu o meserie neobişnuită, ce contribuie la dezvoltarea comunităţilor prin ceea ce fac zi de zi.

Te așteptăm cu mult drag!

Prin intermediul acestui eveniment, se readuc în atenția publicului fenomene ale naturii întâlnite în viața cotidiană, cărora fizica le conferă o explicație științifică de-a dreptul spectaculoasă.

Pe lângă experimentele adresate tuturor vârstelor, organizatorii evenimentului au pregătit și un program ce include activități precum:

Vă așteptăm cu mult entuziasm să redescoperim știința în data de vineri 29 septembrie 2023.

Evenimentul este organizat de către Universitatea de Vest din Timișoara, Departamentul pentru Relația cu Mediul Preuniversitar (DRMP) în cooperare cu alte Facultăți și Departamente din Universitatea de Vest, ExperimentariumTM, precum și Municipiul Timișoara, Dumbrăvița și Ciclova Română.

Proiectul beneficiază de finanțare din partea Uniunii Europene printr-un grant (nr. 101061610) în cadrul acțiunilor Marie Skłodowska-Curie.

Responsabil proiect: Conf. Univ. dr. Marius Ștef, Prodecanul Facultății de Fizică, Universitatea de Vest din Timișoara.